Un cimitir acum e trist,
Nu l-am mai vizitat de mult.
Suspină greu mormintele de marmură,
Nu l-am mai vizitat de mult.
Suspină greu mormintele de marmură,
Iar arborii inalţi veghează cu spirit protector.
Încet,ca nişte bărcuţe în valurile vântului,
Se leagană frunzele căzute din ei,
Acoperind morminte solitare,
Cu-o mantie de mătase aurie.
Căţeii ce pe vremuri alergau veseli,
Acum stau ghemuiţi într-un culcuş de frunze.
Ochii le sunt obosiţi,privirile înceţoşate,
Adorm ascultând croncănitul ciorilor.
Când primii fulgi de nea ating pământul încă cald,
Acesta se zguduie şi dârdâie de frig.
Un soare mai apare cu zâmbetul dinţat,
Cu ochii plini de ură către pământul drag.
Arborii înalţi vegheză cu spirit protector,
Peste mormintele de marmură care suspină greu.
Nimeni nu le-a mai vizitat de mult,
Cimitirul e încă trist,o lacrimă îi curge.
Un comentariu:
Eternitatea, locul tau preferat si iubit.
Frumoasa poezia, ti-am mai spus.
Lucrul care nu-mi prea place la ea este ca nu are rima, dar cica acum poeziile astea sunt cele mai cautate:)).
Nah, e buna poezia.
Si frumoase versuri prin care sa-ti exprimi sentimentele fata de acest loc:D.
>:d<
Trimiteți un comentariu