Rămăşiţe din trecut

Aleea acum pustie,

Având ştampile de paşi.

Duce spre-o casă părăsită,împăienjenită,

Unde noi doi ne iubeam în vremurile dragi.

Pe mobila goală stă stratul de jeg,

Iar canapeaua-i acoperită de-un cearşeaf cenuşiu.

Pe podea stau încă impregnate urmele noastre de noroi,

Când în nopţile de ploaie intram încălţaţi.

Şi scârţie scările sub greutatea noastră,

Le doare reumatismul de atâta vechime.

Ne duc dorul din vremurile când mă cărai în braţe,

Şi mă duceai în dormitorul nostru matrimonial.

Această cameră ce-a fost a noastră rămâne neschimbată,

Nici timpul nu şi-a pus amprentele sale grele peste ea.

Parcă, încă aşteaptă să ne întoarcem, să fim fericiţi în ea.

Dar, sărăcuţa nu ştie că dragostea noastră s-a stins.

Adio,căsuţa dragă,mă duc şi eu printre sfinţi...