Tu,...

Ninge! Ninge linistit, cu fulgi micuti si desi, acoperind pamantul cu zapada. Copacii nud acum sunt imbracati de o mantie alba. Intregul cadru are aspect de poveste.

Omuletii inainteaza innarmati cu paltoane groase, fulare colorate la gat si caciuli -unele de Mos Craciun- pe cap, prin troienele de nea. Parintii si-au scos odraslele pe sanii in intampinarea reginei, bucurandu-se de revenirea ei. O cioara ratacita sta solitara pe creanga unui copac si canta, luptandu-se cu ninsoarea abundenta. Tot pamantul este iubit de fulgii de nea. Acestia saruta particulele de pamant neacoperite inca, asfalturile murdare, oamenii ce trec, masinile grabite si animalul ratacit. E trist sa vezi ca unii oameni sunt mai preocupati sa ajunga la adapostul unei incaperi calde si uscate, decat sa se opreasca pentru un moment si sa se bucure de Iarna. Ar trebui sa ii multumim acestei entitati pentru frumusetea si caldura inghetata ce ne-o ofera.

Doi indragostiti se aventureaza prin zapada, fata facand gauri in mantie de nea in forma de ingerasi, iar baiatul scrijelind cuvinte ce i le dedica. Urmeaza apoi o mica "incaierare" in zapada, sfarsita prin reuniunea bratelor si buzelor celor doi adolescenti.

Ninge atat de frumos. Fulgii sunt foarte jucausi, vin pe la geam si te invita sa ii insotesti zicand: "Haide! Haide! Iesi afara si joaca-te cu mine! Nu-ti fac nici un rau, promit, vreau doar sa iti pictez un zambet colorat pe fata monotona." Ninsoarea se inteteste. Fulgii sunt parca intr-un maraton. Cine v-a castiga?

Pana acum nimeni nu mi-a constatat prezenta. Sunt entitatea mediocra care sta la adapostul unui geam, intr-un camin caldut, si va studiez comportamentul. Intreaga actiune ma linisteste. Imi place sa privesc fulgii in cadere.

Lupta! Zboara! Inoata! Vino! Am nevoie de tine! Iubeste-ma!