Amnezie şi doleanţă

Te-am pierdut prin ploile de vară, într-o umbrelă colorată. Întoarce-te! Te-am uitat prin nopţile cu lună plină. Aminteşte-ţi! Într-un vârf pleşuv de munte te-ai ascuns de mine, la adăpostul unei stânci decorată cu muşchi. Te-am pierdut prin cerul înstelat, te-ai suit în carul mare şi-ai plecat. Revino! Dar şi tu m-ai uitat în apa sărată de mare, care udă nisipul ruginit şi-i spală scrumul de ţigară, păcatele. Te-am pierdut prin hainele de vara aruncate-n şifonier. Aburi de cafea amară m-au furat de lângă tine şi m-au dus în Mediterană... Te-am pierdut printre mii de rânduri, cuvinte sau gânduri, într-un cerebel uscat, scorojit şi imoral....M-ai uitat în sufletul tău care hibernează iarnă, vară, primăvară. M-ai lăsat într-un oraşel al nimănui, unde totu-i gri, pătat de soare. Într-un cimitir posac atins de timpul crud. Am să te caut înarmată c-un chibrit şi-o lumânare...

“De-aş fi o adiere de vânt,
Ţi-aş săruta obrazul sfânt,
Buzele-ţi pline le-aş alinta,
Fiind berea din halba ta.
Iar inima-ţi de elefant
Ar iubi-o pe-a mea,emoţionant."