Mijloc fericit de septembrie...

Dimineata sunt trezita de slabele raze de soare care se miscau jucause pe pleoapele mele.Ma uit la ceas...e ora 9.Decid ca somnul de frumusete e facut si incep sa strang patul,dupa imi fac improspatarea de dimineata si merg la mama care era in balcon facand curatenie...

Mama s-a decis ca e timpul sa aruncam majoritatea caietelor,cartilor si jucariilor de cand eram mica,care oricum stateau in balcon fiind atinse doar de praful care se aseza pe ele.

Despartirea,totusi,este destul de grea.Am inceput sa rasfoiesc pagini de cand eram eu la gradinita,apoi din clasele primare amuzandu-ma de talentul meu dezastruos la desen si pictura,vechile carti de povesti[unele fiind in italiana, m-am multumit ca si atunci cand eram copila sa ma uit doar la imagini].Mama imi aduce apoi o punguta in care se aflau doua din vechile mele papusi cu care obisnuiam sa ma joc si cateva din hainute pe care eu le-am creat pentru ele.Papusile initial blonde acum erau roscate,fiind vopsite de mine cu fard pentru obraz:d.Am studiat atent hainele lor si ma amuzam in sinea mea,dar ma si mandream de imaginatia de care dadeam dovada atunci...

Acum toate aceste lucruri sunt la gunoi...dar raman cu amintirea lor si ma bucur ca le-am revazut pentru ultima data....

Imi este dor de copilarie,desi nu a fost una usoara,chiar deloc,a fost totusi frumoasa...

Vorbeam aseara cu o prietena care anul acesta trebuie sa se pregateasca pentru bac:

P: ce face scolarita?:>

a. d.: bine.se simte mandra ca e a10a.tu?cum te simti stiind ca e ultimul an?

P: naspa ba.ma simt prea mare.

a.d. : iti impartasesc sentimentul

P:serios...acusi fac 18..nu vreau sa cresc:((

a.d. : trebuie,din pacate nu avem de ales in privinta varstei,dar poti incerca sa iti pastrezi sufletul de copil

P: m-ai atins la sentiment

[discutia a fost relativ scurtata.]

As vrea uneori sa pot opri timpul in loc,sa raman asa cum sunt acum.De ce trebuie sa crestem?De ce nu putem ramane pur si simplu copii si sa ne bucuram de viata in modul nostru naiv de a trata lucrurile.De ce trebuie sa ne maturizam,sa confruntam zilnic dilemele societatii?As vrea sa traiesc in lumea lui Peter Pan.Sunt sigura ca multi sunt cei care imi impartasesc aceasta dorinta...dar viata e facuta pentru a fi traita si nimeni nu poate opri timpul in loc.De aceea spuneam eu mai sus ca nu putem face nimic in privinta anilor,a aspectului nostru fizic,dar putem face ceva in privinta sufletului...Putem sa il pastram curat,vesnic imbatat cu fericire...Astfel ne putem stampila si in figura fetei un zambet permanent,dar nu unul fals,plin de ipocrizie,ci unul pe bune...

Imbatraniti frumos!

[ Imbatranind ne pierdem sufletul si devenim mai mult fizici,preocupati de nevoile trupului si nu ale sufletului. (a.d.)Incercati va rog sa fiti exceptiile acestei reguli.]

ps:Titlul e un vers dintr-o poezie gasita intr-o carte de desenat.