de Ciornei Adina
Era aproape de miezul noptii si ma uitam pe geam. Nu puteam sa dorm asa ca priveam ploaia. Cerul era intunecat si ma captiva. Desluseam decorul doar din lumina lampilor...eram asa pierduta in acea imagine incat am tresarit cand am observat pe cineva stand la geamul unui apartament de vis-a-vi . Privind mai atent am putut sa-mi dau seama ca era un tanar si ma privea cu interes. Privirea lui imi dadu brusc fiori si parca teama asa ca m-am ascuns in spatele perdelei si am inceput sa tremur ca un copil mic. Nu stiu ce s-a mai intamplat caci m-am trezit in dimineata urmatoare langa geam in aceeasi pozitie in care eram cand m-am ascuns de acel tip.
-El...mi-am zis si m-am ridicat repede sa pandesc la fereastra la care statea azi-noapte
dand cu ochii de fereastra lui am cercetat-o in amanunt. Nimic.
-De ce nu ma surprinde?..doar n-avea sa stea acolo pana acum,imi zisem oftand greoi. Desi imi era teama de el,intr-un fel vroiam sa-l revad, sau macar sa aflu de ce imi provoca acel sentiment. Dar n-a fost dat sa fie asa ca mi-am vazut de treaba.
Pe seara incepuse iar sa ploua. Imi stricase toate planurile vremea asta.Off!Dar cum puteam sa ma supar pe ea?! Era fizic imposibil asa ca m-am asezat la geam si am inceput sa desenez. Dupa apus, cand era deja intuneric am ridicat privirea spre fereastra cu pricina si l-am vazut. Statea la fel ca-n noaptea treuta, dar de data asta imi zambea si il puteam vedea mai bine.
Era chiar dragut.Poate chiar frumos.Avea parul lungut si ciufulit si ochii de o culoare atat de calda.Cum mi-a putut fi frica de el?!
Totusi era foarte alb, de parca nu iesise afara de foarte mult timp. Cu toate astea, in ochii mei ajunsese sa fie cel mai frumos baiat pe care l-am vazut asa ca i-am zambit si i-am facut cu mana.A ezitat un moment apoi mi-a raspuns cu acelasi gest. Avand foile pe care desenam la indemana am scris mare "salut. sunt Laura :)"
dupa ce s-a chinuit putin sa citeasca mi-a facut semn cu mana sa astept un moment apoi s-a intors la fereastra cu niste coli albe si a inceput sa scrie. In scurt timp a ridicat una din ele zambind mandru "incantat. eu sunt bogdan".Imi placea numele lui dar am considerat ca i-ar place un nume de alint asa ca i-am scris " si ce faci tu boggy?". I-a placut intr-adevar asa ca a ras putin apoi mi-a scris " vorbesc cu o fata frumoasa :P".Asta m-a luat pe nepregatite asa ca am inceput sa rosesc si totusi am decis sa nu-i dau satisfactia. "norocosule. cine e?" i-am scris. S-a uitat putin ciudat la mine apoi mi-a zis "nu pune intrebari la care stii raspunsul pentru ca nu mai am hartie :P"
ok. m-a prins. simteam deja cum tot sangele mi se urca in obraji. era doar un compliment insa ma facuse sa rosesc.
"bine, bine si ce facem daca nu mai ai hartie?" afara se intuneca tot mai mult si abia mai putea citi asa ca i-am facut semn sa astepte un moment si m-am dus dupa o lanterna cu care sa luminez foaia. cand m-am intors, boggy disparu-se.
-Vine si pleaca odata cu ploaia. Ce coincidenta...
Si am mai stat acolo cel putin inca o jumatate de ora asteptandu-l.Nimic. Dezamagita m-am dus in pat unde m-am ascuns sub patura oftand.In urmatoarele zile am pandit fereastra si nimic. Imi venea sa merg la el la usa sa-i vorbesc.Persoana lui ma intriga; vroiam sa stiu cine e, de ce nu-l mai vazusem..si brusc m-a lovit un gand ca era in vizita la o ruda si era probabil prima si ultima oara cand aveam sa-l intalnesc..da, asta trebuia sa fie.
In urmatoarele zile mi-l scosesem de tot din minte .Asta pana intr-o zi cand incepuse sa ploua. Ploaia imi amintea de el asa ca m-am repezit la geam asteptandu-ma sa-l gasesc zambind acolo. Un zambet cald doar pentru mine.. Nu mi-a fost dat... Imi venea sa plang. Si de ce?! Nu era cineva important. Doar o persoana la o fereastra. Si lasand privirea in jos am inceput sa-mi urmaresc lacrimile lovind pervazul. Ce prostie.
"poc"era un sunet ce m-a scos din starea-mi ganditoare si m-a facut sa privesc plina de speranta la fereastra lui. Era acolo cu o privire ingrijorata si o foaie pe care scria "pe cine vrei sa bat?". Asta m-a facut sa rad. Era dragut cu mine si mi-a fost asa dor de el asa ca i-am scris "nu conteaza, s-a rezolvat. unde ai fost?"
"um, bolnav..scuze" mi-a raspuns. Nu avea de ce sa-si ceara scuze asa ca i-am facut semn cu mana ca e iertat. Am continuat sa vorbim diverse pana se facuse prea tarziu si ne-am luat la revedere. Cu greu ce-i drept, insa stiam ca se va intoarce. Stiam ca locuieste acolo, stiam ca era de aceeasi varsta ca mine si stiam ca se simte singur. Imi marturisise ca sunt singura lui prietena si ca nu se impaca deloc cu mama lui. Tatal lui murise cu ceva timp in urma, iar maica-sa incerca sa-l inlocuiasca asa ca dupa cum zicea boggy "mergea la agatat si venea cu cate un jegos". De fiecare data insa, el ajungea sa sufere pentru ca nu se putea adapta sa-i zica "tata" altui om ceea ce ii facea multe probleme, uneori fiind batut pana lesina, -dupa cum mi se destainuiese adineaori. Imi castigase simpatia pe deplin. vroiam sa fiu acolo pentru el; vroiam sa-l ajut.
..Dar ce puteam face?...
In decursul zilelor ce au urmat am mai vorbit cu el, comic, de fiecare data ploua. Desi ploua din ce in ce mai rar imi placea modul nostru de a ne intalni. Era special. Totul era special cu el. Era perfect.
Intr-o zi cand se innourase mama m-a vazut stand la geam si privind in sus spre fereastra lui.
-In cuvand va ploua. Am observat ce mult iti place ploaia in ultima vreme...
-Dap, i-am raspuns razand incet mai mult pentru mine. Mama, ii cunosti pe vecinii de acolo? am intrebat-o aratand cu degetul spre fereastra lui.
-Mmm...Nu mai locuieste nimeni acolo de ceva vreme. Din cate stiu, locuia o familie inainte. Din cate stiu eu tatal era alcoolic si intr-o noapte a venit acasa nervos pentru ca a aflat ca nevasta-sa il inseala si ca razbunare i-a taiat gatul. Parca aveau si un baiat. Il stiu de cand era mic. Ii placea sa stea la geam cand ploua. La fel ca si tie. Dar de el nu stiu nimic.
-Mama, si tatal ce-a facut?..Unde e?
-A sarit de la geamul acela.],mi-a raspuns simplu apoi a plecat.
M-a lasat incremenita. Ce poveste. wow. Nu putea fi povestea lui. Trebuia sa-l intreb daca stie ceva de familia care a locuit acolo inainte.
In scurt timp a inceput sa ploua si el a aparut. Era trist azi, l-am intrebat de ce.
"..mama.." era tot ce scria in raspunsul lui. Am inteles tot. Bietul de el, vroiam sa merg sa-l strang in brate si sa-i amintesc ca ii sunt aproape."imi pare rau :(" i-am raspuns. Cuvintele imi pareau asa seci. L-am vazut ca scrie repede ceva si eram nerabdatoare sa aflu ce. "nu plange din cauza mea :(. Sunt bine, vezi?" si ranjea la mine atat de tare incat cred ca i-am vazut si maselele de minte. Dandu-mi cu mana pe fata am observat ca intr-adevar plangeam dar vazandu-i ranjetul am inceput sa rad iar expresia lui a incremenit. M-am oprit uitandu-ma curioasa la el. " n-ai ideie cat de frumoasa esti cand razi sau zambesti". Ok m-a prins. Nu aveam unde sa ma ascund asa ca m-a vazut rosind toata. Simteam ca ma sufoc. Jenat si-a cerut scuze. Era prea perfect totul asa ca intr-un moment de nebunie l-am intrebat daca nu vrea sa ne intalnim. A ezitat mai mult timp prefacandu-se ca scrie un raspuns apoi mi-a zis ca nu poate iesi din casa. Mama lui il tine inchis in acea camera. Nu poti sa-ti imaginezi cat de adanc mi s-a scufundat inima, era mai ingropata decat titanicul.
"off, si nu pleaca niciodata de acasa?"
Ceva l-a facut sa tresara si privea speriat in spatele lui. S-a intors repede si mi-a trimis un pupic. L-am prins repede si l-am strans la piept. Vroiam sa merg sa aflu ce se intampla. Vroiam sa-l salvez. Vroiam sa-l iau la mine. Am deschis geamul incercand sa aud ceva, orice. Brusc unul de la geamurile de la apartamentul lui s-a facut tandari si am auzit un tipat ascutit de femeie. Cioburile au aterizat pe pervazul meu lasandu-mi zgarieturi pe maini. M-am indepartat repede de geam cu frica, eram speriata la culme. Daca patise ceva?! Uitandu-ma la fereastra inca deschisa mi s-a parut ca vad ceva cazand. Parea sa fie el! M-am aruncat repede sa vad ca nu e el! Nu trebuia sa fie el! Uitandu-ma in jos, n-am vazut nimic, mi s-a parut; dar uitandu-ma in sus am vazut un barbat cu o privire oribila la geamul dragului meu boggy. Nu se compara cu nimic ce am mai vazut. Era atata ura in ochii lui incat mi-au slabit genunchii si am cazut in fata ferestrei. Eram amortita toata si am inceput sa tip. Era tot ce mai aveam in mine. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc, mama intrand in camera si luandu-ma in brate. Ceea ce a urmat nu mi-e clar. Totul era rece. Auzeam tipete, plansete si imi aminteam lucruri pe care mi-as fi dorit sa nu le vad, faze pe care imi doresc sa nu le fi trait. Era agitatie, era frig, eram eu. Eram singura. Imi era frica...Nu stiu cat timp a durat asta insa m-am trezit pe un pat tare si in jurul meu mirosea a clor.
-Da...Buna dimineata drag mediu neprimitor. ziceam incercand sa ma ridic. "inca amortita..",langa pat era cineva. Dormea pe scaun. Imi parea cunoscut, prea cunoscut.
-Salut.
Da! Era el! Era bine si acum venise sa-mi fie aproape. Cat am visat la asta...
-Salut boggy. i-am raspuns zambindu-i cu ochii inchisi.Ma bucur sa te ...vad? ziceam deschizandu-mi ochii sa vad doar un scaun gol. Privind prin camera am devenit tot mai dezorientata. Nu era nici urma de el. Iar am visat. La naiba! Si parea asa real...".De data asta trebuia sa fie real" imi tot ziceam lovind cu pumnul in bara de fier a patului. In aceeasi zi a venit si mama. Era foarte fericita ca-mi revenisem. Doctorii i-au zis ca am suferit un soc.Si ce soc... chiar nu-mi pasa; ma gandeam doar la el....Incepusem sa am mii de intrebari legate de persoana lui.
"e real?" intrebarea imi dadea fiori. Cum sa nu fie? Era acolo. L-am vazut. Totusi eram singura care l-a vazut. Daca era doar in mintea mea? Si asa imi tot macinam mintea timp de cateva ore. De fiecare data se termina in acelasi cadru. Stateam pe pat si plangeam. prinsesem frica de fereastra.dar eram gata sa renunt la frica pentru boggy.
Asteptam ploaia.
Zi de zi stateam cu urechile ciulite ca un iepure si nimic! Nimic! Niciun strop! Imi venea sa ma urc cu stropitoarea pe bloc. Trebuia sa fac ceva. Sa ma asigur ca e bine.
Stii articolele alea din revistele pentru adolescenti in care toata lumea iti zice "fa ceea ce-ti cere inima"? ei bine nu le mai citi caci vocea din capul meu mi-a zis acelasi lucru si m-am ridicat de-odata determinata sa merg la el. La naiba cu frica si ciudatul ala. Ce putea sa-mi faca?! Nimic. Trebuia sa aflu de boggy.
Am ajuns la etajul lui si simteam o presiune teribila. Parca aerul era tot mai greu de respirat. Emotiile ma copleseau dar cu un ultim impuls am ciocanit la usa de care instinctiv eram sigura ca e a lui. Am continuat sa sun si sa ciocanesc insa nimic.
-Boggy, esti acolo? am intrebat practic nimic; Nu era nimeni acasa, nu?
Am auzit o cheie rasucindu-se in broasca si usa dinaintea mea s-a deschis cu un scartait usor dandu-mi un fior rece."acu'-i acu'" mi-am zis incercad sa-mi regasesc curajul de la pornire insa nimic. ceva a cazut in casa facandu-ma sa tip.
"ok boggy, asta e pentru tine" am zis inchizand ochii si pasind in apartament.
Era dezordine. Lucruri aruncate si sparte peste tot. Si praf, oh cat praf.
-Bo..boggy? murmuram incercand sa-mi regasesc vocea caci peisajul din fata ochilor ma infiora teribil."e doar o casa....Pare parasita. Oare cum locuieste aici?"ma intrebam in gand. Nimic nu se lega; prezenta lui la geam, pustiul de aici, usa care a fost descuiata..
Asta era! Usa. Cineva a descuiat-o! Deci boggy e aici. Am continuat sa ma uit prin incaperi.Nimic. Logica nu mai avea rol in poveste. Totusi frica mea si-a atins limitele. Nu era nimeni si cineva mi-a descuiat usa. Tremuram incontrolabil si am facut ce ati fi facut toti in locul meu. Am fugit spre iesire. Usa era inchisa asa ca am tras de ea si nimic. Era incuiata. Ma treceau toate apele. Toate emotiile ma sugrumau si tipam sa-mi dea drumul. Ce sa-mi dea drumul? Casa? Daca se intorsese omul acela?! Ce aveam sa fac. Unde mi-a fost capul sa vin aici?! Intrebari fara raspuns.
Toate-au incremenit cand am simtit doua maini facandu-si loc incet si rusinos tragandu-ma usor spre un piept tare si rece.Cred ca pentru un moment mi s-a oprit pulsul. Am incremenit in bratele oricui ma luase. Persoana si-a lasat incet capul pe umarul meu si mi-a soptit "m-ai gasit". Totul s-a incalzit iar eu am adormit in bratele lui.
.... Era perfect.
M-am trezit zambind. Il gasisem. Mi-a vorbit si m-a luat in brate...gandeam visatoare
Dar stai! Unde sunt?!
Am deschis repede ochii sa realizez ca eram pe un pat pe care-l presupuneam sa fie al lui. Camera in care ma aflam era mai plina de viata. Totusi imi dadea fiori mai rau ca restul casei.
-Ah, bine te-ai trezit, lumina . Mi-a zis o voce de langa mine. Imi cer scuze pentru decor. Sunt un artist. zise el cu jena si rase. Ce ras avea. Era ca o melodie. Ma vrajea. Eram ca-n povestile ieftine pe care le citeam mereu.Povesti in care tipa se indragostea pana peste urechi iar el era perfect. Mereu radeam de ele.
Acum nu mai radeam. Era reala. Era povestea mea.
-Ei bine, dragule artist ma bucur ca-ti exprimi talentul desi e ciudat ca o faci desenand pe pereti. I-am raspuns cu un ton ironic uitandu-ma in jur. Intr-adevar peretii lui erau acoperiti de desene care te puteau face sa plangi. Erau imagini incredibile. Avea talent. Gandurile mi-au fost intrerupte de un trosnet oribil. Parea ca o usa trantita in perete. Bogdan ma stransese in brate in semn protectiv si il simteam cum tremura . Dupa un moment s-a ridicat lunadu-ma cu el. A deschis usa dulapului si mi-a zis sa stau acolo. L-am ascultat si in scurt timp am auzit acelasi tipat de femeie ca atunci cand s-a spart geamul. Imaginea acelui om mi-a venit in minte si m-a facut sa tremur toata. Tot calmul era doar o amintire caci situatia devenise deja-vu. Cum aveam sa ma apar?! Am auzit apoi cum cineva a intrat in camera si apoi........ nimic.Liniste. O liniste moarta. Am incremenit.
-Poti sa iesi..imi zise vocea lui.
Aveam incredere in el si am iesit. Camera era goala si mai rau tot decorul de acum cateva minute era praf. Pe bune. Era praf. Nu semana cu ce a fost. Am ridicat o foaie de pe jos si am desfacut-o "multumesc pentru lumina. m-ai salvat si pentru asta iti datorez viata. Ironic, stiu. Dar voi fi acolo pentru tine. cu drag, boggy :P PS: Am uitat sa-ti spun ca ai inceput sa-mi placi putin mai (prea) mult decat am planuit initial." Am ras incet doar pentru mine si am luat foaia cu mine. " ne vedem la urmatoarea ploaie" ziceam inchizand usa si parasind apartamentul care s-a incuiat imediat ce am iesit.
Timpul a trecut repede si-mi amintesc fiecare ploaie. A prins curaj si acum statea la geam cu mine si vorbeam mereu. Imi zicea tot. Mi-a zis si adevarata poveste; tatal lui era intr-adevar un alcoolic, iar mama lui incerca sa gaseasca pe altcineva. Boggy era abuzat de ambii parinti insa cand tatal a aflat de aventurile mamei a innebunit de-a dreptul. I-a taiat gatul femeii si apoi l-a ucis pe el in bataie. Ca ultim gest disperat s-a aruncat pe geam cazand pe gardul de jos.
Mi-a zis si de ce aparea doar in timpul ploii. Mi-a zis ca atunci cand eram mica ieseam la geam cand ploua si el ma pandea de dupa draperii. Eram doar o copila insa visa mereu la ziua in care voi creste si voi vrea sa vorbesc cu el. Era cea mai mare dorinta si nu i-a fost dat...pana acum.Nu se mai ascunde.
Uneori iesim prin ploaie si mergem la mormantul lui. Ne intindeam pe iarba si imi povesteste lucruri incredibile.
El, e eroul meu. Pentru el suport totul si astept ploaia.
Daca ma credeti nebuna, n-ati vazut nimic....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu