Te-am aşteptat să vii,zadarnic,
Şi am plecat.
Acum mă las purtată de-un suspin,
Amestecat cu amarul meu venin.
Îmi este dor de ce a fost,
De ce urmeaza să se-ntample,
De-acest mister cam fără rost…
Îmi este dor de tine!
Te vreau aici,să stai lângă mine,
Să te pot iubi cum ştiu eu mai bine.
Şi să plouă peste noi,
Să ne simţim cât mai bine,
Să ne învârtim în ploaie
Dansând un ritual al iubirii.
Stropii de ploaie să ne răcorească trupul fierbinte,
Şi să ne alinte în şoptite alinturi,
Şi să sufle vântul,iubirea să ne poarte,
Şi să fie noapte cu cerul albastru
Şi cu luna plină şi stele pătrate.
Păsări să nu tacă,să ne cânte-n şoaptă,
O odă a iubirii,oda fericirii.
Să adormim împreuna pe pământul moale,
Să fim primii martori a ieşirii soarelui,
Şi să ne mângâie cu razele sale.
Să apară fluturi din tot orizontul,
Şi să ne aducă cunună de flori,
Cu miros îmbătător,amorţindu-ne atomii,
Să ne lăsăm purtaţi de-un val spre orizonturile verzi.
Lumea să dispară şi să fim doar noi.
Doi nebuni rebeli şi puţin cam chiori,
Şi să ne iubim ca-ntr-o poveste
Cu a fost o dată..
Şi au trăit fericiţi pân` la bătrâneţe…
Şi am plecat.
Acum mă las purtată de-un suspin,
Amestecat cu amarul meu venin.
Îmi este dor de ce a fost,
De ce urmeaza să se-ntample,
De-acest mister cam fără rost…
Îmi este dor de tine!
Te vreau aici,să stai lângă mine,
Să te pot iubi cum ştiu eu mai bine.
Şi să plouă peste noi,
Să ne simţim cât mai bine,
Să ne învârtim în ploaie
Dansând un ritual al iubirii.
Stropii de ploaie să ne răcorească trupul fierbinte,
Şi să ne alinte în şoptite alinturi,
Şi să sufle vântul,iubirea să ne poarte,
Şi să fie noapte cu cerul albastru
Şi cu luna plină şi stele pătrate.
Păsări să nu tacă,să ne cânte-n şoaptă,
O odă a iubirii,oda fericirii.
Să adormim împreuna pe pământul moale,
Să fim primii martori a ieşirii soarelui,
Şi să ne mângâie cu razele sale.
Să apară fluturi din tot orizontul,
Şi să ne aducă cunună de flori,
Cu miros îmbătător,amorţindu-ne atomii,
Să ne lăsăm purtaţi de-un val spre orizonturile verzi.
Lumea să dispară şi să fim doar noi.
Doi nebuni rebeli şi puţin cam chiori,
Şi să ne iubim ca-ntr-o poveste
Cu a fost o dată..
Şi au trăit fericiţi pân` la bătrâneţe…






Un comentariu:
...printre nori ai disparut...
:*
Trimiteți un comentariu