"Oamenii nu sunt toţi de un fel. Ei sunt de patru feluri: cei care nu s-au născut, cei care trăiesc, cei care au murit şi cei care nici nu s-au născut, nici nu trăiesc, nici nu au murit. Aceştia sunt stelele."

"Nu, nu există un singur infinit. Există un infinit de infinituri. Pe linia asta de zece centimetri există un infinit de puncte, dar pe aceasta de un metru, trebuie să existe mai multe. Unui infinit oarecare eu îi zic Taur, pentru că am această punguţă la gât pe care este brodat un taur şi îmi închipui că în punguţă am un infinit, un univers întreg în care sunt mai multe lumi ca a noastră. Dar ce e punguţa asta pe lângă mine însumi, care sunt făcut dintr-un infinit de puncte? Nu e decât un infinit mai micuţ. Şi blocul ăsta e un infinit mai mare decât mine. În toată lumea nu există decât infinituri mai mari sau mai mici: scaunul e un infinit, garoafa e un infinit, creta asta e un infinit. Infinituri care se înghesuie unul în altul, care se mănâncă unul pe altul. Dar există un infinit care cuprinde toate celelalte infinituri. Mi-l închipui ca pe o turmă nesfârşită de tauri."

"După moarte mergi pe un drum foarte lung, care urcă mereu. Mergi, mergi şi încetul cu încetul trăsăturile ţi se schimbă. Nasul şi urechile ţi se retrag în carnea feţei ca picioruşele unei scoici. Degetele ţi se retrag în carnea palmei, iar mâinile ţi se resorb în umeri. La fel, picioarele ţi se retrag în şolduri şi nu mai mergi, ci pluteşti de-a lungul unor pereţi de cărămidă roşie, pe care îţi laşi umbra ca un disc alungit. Eşti atât de rotund, încât devii translucid şi începi să vezi în toate părţile deodată. Cât suntem vii, vedem doar ca prin crăpătura unei cutii de scrisori, dar după moarte vedem de jur-împrejur, cu toată pielea. Plutind şi privind ziduri tot mai apropiate de cărămidă, dar dintr-o cărămidă roşie, cărnoasă, ajungem într-un loc rotund. Acolo, în mijloc, se află o celulă, căci ne aflăm în pântecele unei mame. Intrăm în celulă şi, pe măsură ce se desfăşoară treptele naşterii, privim prin ochii tuturor fiinţelor, ai puricelului, ai gândacului, ai broscuţei, ai şoarecelui, ai ariciului, ai iepurelui, ai pisicii, ai câinelui, ai maimuţei, ai omului, iar cu puţin noroc ajungem să privim prin ochii fiinţelor minunate care urmează după om. Un mort vă priveşte prin ochii mei."

Citate din Mendebilul de Mircea Cărtărescu