Cat de superb este sa te trezesti dimineata la 7. Cu o lene exceptionala sa reusesti in final sa iesi din casa, indreptandu-te cu pasi obositi spre destinatie. Sa inhalezi aerul rece,dar placut al diminetii. Sa observi razele pudice ale soarelui, razbind fiorosii nori spre a mai inveseli minim ziua. Sa studiezi putinii oameni,la fel de curajosi ca si tine,care infrunta frigul diminetii,mai mult de nevoie decat din placere,cred. Sa fii racita,bolnava...trebuie sa fie o senzatie minunata,doar e la moda in aceasta perioada.;) Sa te pierzi printre numeroasele cladiri, incercand sa gasesti una de care nu stiai pana acum. Sa descoperi chipuri de oameni unde poti citi bucuria diminetii. Sa revii in lumea cartilor,prea multe,imposibile de citit o data. Sa porti o conversatie cu o persoana capabila sa-ti inspire un sentiment placut,infiripandu-ti si un zambet firav pe buze.
Ma simt minuscula in cadrul terestru. O simpla spectatoare entuziasmata la scenariu interpretat de natura.
Scena vietii este impodobita in aceasta perioada de toamna, avand cel mai extraordinar simt estetic. Tabloul citadin este infrumusetat de multitudinea de culori,de fenomene...Frunzele, artistic pictate in nuante calde, in contrast cu gerul, se desprind cu regret de arborele natal indreptandu-se spre pamantul brumariu intr-un dans,precum un ritual. Copacii...raman iar singuri,goi,melancolici...asteptand, poate,zapada sa le mai acopere scorturosul trup.
...